Nimic nu este făcut
cât timp rămâne
ceva de făcut

Acasa / Știri /

O nouă donație

05 mai 2024

Asociația noastră a inițiat și finalizat o nouă donație destinată îmbunătățirii condițiilor de tratament în spitalele pentru copii. Astfel, în această primăvară am donat Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara 2 injectomate, marca Hawkmed. Valoarea donației este de 6.900 lei.

Cele două aparate vor putea fi utilizate nu numai pentru tratamentul medicamentos al pacienților copii diagnosticați cu OI, ci și pentru tratamentul pacienților cu alte diagnostice. Mulțumim pe această cale doamnei profesor universitar doctor Maria Puiu, șef de secție, și doamnei conferențiar universitar doctor Adela Chiriță-Emandi pentru excelenta colaborare pe care am avut-o!

De asemenea, asociația subliniază sprijinul generos primit din partea firmelor Netmed Services SRL – sponsor și Lumamed Health & Care SRL – furnizor, pentru derularea în bune condițiuni a întregii operațiuni.


>>Înapoi

Informații

2lasuta.jpg

Persoanele care in cursul anului 2023 au realizat venituri din salarii sau pensii si vor sa sustina asociatia noastra o pot face completand formularul 230 si depunandu-l la administratia fiscala de care apartin, pana la data de 25 mai 2025. Formularul trebuie completat cu datele de identificare ale asociatiei si cu cele ale donatorului. Pentru descarcarea formularului faceti clic pe dreptunghiul roz de deasupra.

Multumim anticipat tuturor !